Motivatia noastra este dragostea pentru copii si sprijinirea acestora in viata.

Scopul asociatiei este de a face ceva pentru copiii proveniti din familiile divortate si nu numai!

Noi consideram ca fiinta asta gingasa, copilul, nu trebuie sa sufere in nici un fel din cauza greselilor celor mari.

Tatal meu e detectiv, se implica afectiv





Pe urmele copilului

Prin principalul program al asociatiei, „Ce face copilul meu?”, in aproximativ doi ani si jumatate s-a lucrat la peste 150 de cazuri . „Parintii ne povestesc despre copiii lor care au comportament ciudat si noi aflam cauza”, spune Costin Jugurica. Ca intr-o ancheta de politie, dupa ce se strâng date despre copil de la parinti, incepe monitorizarea. Membri ai ANTR sau colaboratori, care au lucrat in domeniu sau pur si simplu au abilitati de investigatori, il urmaresc pe copil pas cu pas pentru a afla sursa problemelor. Toata munca este voluntara. „incercam sa ne apropiem cât mai mult de locurile in care stau. Ne imbracam incât sa nu dam de banuit, ii fotografiem, ii filmam, facem munca de detectivi”, adauga presedintele Jugurica, rasfoind un dosar in care apare un pusti care sta de vorba cu un presupus dealer de droguri.

Dupa ce se aduna informatii discuta cu parintii, apoi le pun la dispozitie un psiholog care sa-i consilieze si ii ajuta sa-si rezolve problema.

Un drog numit dragoste

„Cele mai multe probleme sunt din cauza alcoolului si a drogurilor. Am avut si cazuri fara vreo problema. De exemplu, era un pusti care pur si simplu se indragostise si il luase fluturasii pe sus”, precizeaza presedintele Jugurica. Din lipsa de fonduri, programul se desfasoara doar in Capitala. Multi politicieni au spus ca apreciaza programul, insa fondurile au ramas doar pe lista promisiunilor electorale.

Bond, tati Bond


Intrati pe www.cefacecopilulmeu.org sau trimiteti un e-mail la: tati@asociatiatatilor.ro




Proiecte


Ce face copilul meu ?




Partener





Date de contact


Adresa
str. Barbat Voievod nr. 73
sector 2, Bucuresti, Romania

Telefon
0722 757 171
E-mail
tati@asociatiatatilor.ro